Dincolo de glumele care
se fac pe seama credintei n zodii ( horoscop ) , aceasta credinta exista. Este curios,
dar oamenii care refuza ideea unui Dumnezeu Creator, prefera sa se supuna unor
berbeci imaginari care alearga prin stele. O gospodina trece cu vederea cuvintele
lui Hristos: "iubeste pe aproapele tau", dar o asculta pe prezentatoarea TV, daca
i zice: "astazi veti avea o zi grea, evitati conflictele cu cei apropiati("zodia ... - horoscopul zilei).
Faptul ca omul e ndreptat spre latura tainica a existentei sale, vorbeste despre
dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediata, vazuta, iar pe de alta
parte, lumea mistica, necunoscuta si nesigura, dar prezenta n chip latent n
fiecare. Omul crede, daca nu n Dumnezeu, atunci n orice altceva. De exemplu,
studentii din Iasi nu trec n timpul sesiunii pe sub peretele fostei edituri "Junimea",
pentru ca nu le merge la examene. Altii, din aceleasi motive, nu calca pe capacele
de canalizare.
Lumea interioara a acestor oameni e o lume caleidoscopica,
dezordonata, care si lasa amprenta asupra modului de g ndire si de receptare.
De aici fragmentarismul lumii moderne si, mai ales, postmoderne, lumea clip-urilor
si a colajelor.
Omul are nevoie de repere n univers, el nu poate sa existe
de la sine. Experienta fricii, a singuratatii, ne mpinge spre credintele cele
mai ciudate. E adevarat, exista stele si constelatii, fiecare cu nume si traiectorii
proprii, dar cum putem crede ca un corp irational poate influenta n vreun fel
fiinta at t de complexa care este omul? Ce-i drept, n complexitatea sa, omul
poate sa creada chiar si ca luna, care nu e dec t un bolovan, poate sa-i hotarasca
soarta! Aceasta credinta ma duce cu gndul la personajul lui Creanga, care pl ngea
de frica bolovanului de sare de pe soba.
Sfintii parinti spun ca obisnuintele
sunt a doua fire. De aceea, omul care asculta mai multa vreme horoscoapele, ajunge,
n cele din urma, sa fie o umbra a semnului sau zodiacal. Acesti oameni nu si
dau seama ca devin foarte vulnerabili, pentru ca e destul sa-i afli zodia si poti
face cu el ce vrei, l manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales,
pentru femei.
Noi suntem invitati sa imitam sau pe Hristos, sau berbecii,
taurii si racii zodiacali. Imit nd, devenim, sustine ascetica ortodoxa. Dar, desigur,
fiecare e liber sa aleaga ceea ce vrea el sa devina.
Ierodiacon Savatie Bastovoi
Despre astrologie - sau "descifrarea tainelor ceresti"
"Fara contactul cu fiintele spirituale, nu ar exista nici o dezvaluire astrologica"
[10;49].
- marturia unui fost astrolog -
Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii neopagne este ca omul nu trebuie
sa mai tina cont de vreo autoritate suprema, ca trebuie sa scape de povara unui
Dumnezeu care supravegheaza lumea si sa si ia destinul n propriile m ini.
Cuvntul libertate este strigat astazi cu putere de catre diferite categorii
de oameni si cu diferite scopuri, cel mai adesea exprim nd libertatea omului
de a calca n picioare traditiile de orice fel si de a urca pe soclu statuia
unui impunator idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.
Autorii eretici fac o substitutie interesanta: n locul Dumnezeului care ocroteste
creatia, ei aseaza o lege care guverneaza lumea: legea ciclicitatii timpului.
New-Age, Noua Era, apare tocmai datorita acestei ciclicitati: intram, vrem sau
nu, n Era Varsatorului.
Supunerii fata de Dumnezeu i se prefera "supunerea" fata de influenta stelelor.
Pretinsa libertate new-age-ista nu este altceva dec t o robie fata de capriciile
astrelor.
Daca nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cereasca, daca
nimeni nu are cum sa nege o modificare observabila astronomic, n schimb orice
conexiune astrologica poate fi pusa la ndoiala.
Pentru cei care cred n astrologie, n zodiac si n alte rataciri asemanatoare,
perspectiva ortodoxa asupra acestor probleme nu poate fi luata n considerare;
sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea Bisericii.
Pentru cei care sunt fii credinciosi ai Bisericii, nimic nu este mai important
dect nvatatura mntuitoare propovaduita de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si
nimic nu este mai periculos dec t lepadarea de aceasta nvatatura.
Oamenii trebuie sa si puna urmatoarea ntrebare: intram sau nu intram ntr-o
Noua Era? Daca intram, atunci conceptiile crestine trebuie ajustate astfel nc t
sa nu con-trazica realitatea. Daca nu intram, atunci trebuie sa ne ferim cu
toate puterile de nselarea care pe zi ce trece c stiga tot mai mult teren.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a nvatat ca avem de trait o singura viata, n
care suntem liberi sa alegem binele sau raul si ca, dupa moarte, ne asteapta
raiul sau iadul. Daca noi vrem sa credem ca n viata suntem influentati de tot
felul de configuratii planetare sau ca ne vom mai re ncarna de cteva ori, nimeni
nu ne sta mpotriva. Dar prin aceasta ne asumam libertatea de a respinge nvatatura
lui Hristos.
Aproape oricine stie astazi sa raspunda la ntrebarea: ce este astrologia? Majoritatea
dictionarelor prezinta astrologia ca fiind stiinta ce se ocupa de studierea
influentelor astrelor asupra vietii omenesti si asupra destinului universului.
nca din cele mai vechi timpuri oamenii au cautat sa faca o legatura ntre ceea
ce vedeau pe cer si ceea ce li se nt mpla n viata de zi cu zi. Cercetarile
istorice atesta faptul ca practicarea astrologiei avea o larga rasp ndire la
popoarele pagne: n Babilon, n Egipt, n Grecia si n Imperiul Roman, n India,
n Persia, n China si Japonia. Aceasta raspndire pe un teritoriu at t de ntins
justifica ntr-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice n vremurile
noastre. Astrologia este una din usile prin care credintele pag ne intra n
forta n societatea contemporana.
Exista trei tipuri de astrologie: n primul (si cel mai vechi) planetele sunt
considerate zeitati, n al doilea planetele sunt considerate obiecte ale caror
emanatii impersonale influenteaza vietile oamenilor, iar n al treilea ? astrologia
simbolica - planetele se afla ntr-o corespondenta magica cu oamenii, pe care
i influenteaza prin rezonanta. Pentru astrologi, zodiacul este o "centura"
imaginara a cerului care include 12 constelatii, 12 semne astrologice despre
care considera ca i-ar influenta pe oameni (Balanta, Sagetator, Fecioara, ....)
Cea mai serioasa provocare initiata de astrologi este cea privitoare la New-Age.
Se afirma ca dupa doua mii de ani n care lumea a stat sub semnul zodiacal al
Pestilor si sub pecetea nvataturii lui Hristos, intram ntr-o Era a Varsatorului,
ntr-o era plina de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o era la alta se
calculeaza n functie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este nsa
variabila. ntr-una dintre cele mai cunoscute metode de mpartire a timpului
cea adaptata si de Rudolf Steiner, ntemeietorul sistemului antropozofic Marele
An avea 25000 de ani obisnuiti, iar o luna 2160 de ani.
n vremurile n care traim se face trecerea de la o luna zodiacala la alta.
Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece "specialistii" nu
au cazut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea ca nceputul
Erei Noi are loc n 1910, Adolph Graf Keyserling si Alain-Astrologul n 1962.
De la Carl Gustav Jung ne-au ramas doua posibile date ale Marii Treceri: anul
1997 si anul 2154.
Perioada aproximativa a dezvoltarii mitului New Age o constituie anii ?60-?70.
Pentru multa lume trecerea n Noua Era a fost legata automat de trecerea n
mileniul III. Cum era de asteptat, aceasta trecere a capatat valente spirituale.
Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile,
deoarece data echinoctiului de astazi nu mai corespunde cu data echinoctiului
de acum 2000-2500 de ani azi soarele nu mai rasare la 0 n constelatia Berbecului,
ci el a migrat pna la 7 n constelatia Pestilor ? cf. [61;126].
n fata unui asemenea impas astrologii au adoptat doua atitudini: ori si-au
modificat calculele dupa un "zodiac migrator", ori - cum au facut marea majoritate
- nu au tinut seama de faptul ca realitatea astronomica este diferita de cea
dupa care calculeaza ei si au preferat sa si pastreze sistemul de calcul.
Pentru un observator exterior aceasta neconcordanta ar trebui sa strneasca
suspiciune. Daca aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel putin din
punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar daca insuficient
- n favoarea caracterului stiintific al ndeletnicirilor lor. Dar faptul ca
astrologii ncearca sa demonstreze valabilitatea propriilor calcule care le
sfideaza pe cele stiintifice cu ajutorul statisticilor eficientei n "ghicire",
acest lucru ar trebui sa vadeasca faptul ca astrologia nu este deloc o stiinta,
ci doar o arta magica totusi, fiecare astrolog pretinde ca sistemul sau se
potriveste perfect realitatii cosmice si, sub un pretins caracter stiintific,
atrage oamenii n cursa ocultismului.
Trebuie sa recunoastem ca deschiderea fata de aceasta falsa stiinta este foarte
mare. Astrologia apare multora drept o forma civilizata de ghicire a viitorului
- care nu are aproape nimic n comun cu tigancile care ghicesc la colt de strada
- an de an numarul celor interesati de acest subiect creste.
Rasp ndirea acestei practici nu a avut loc la nt mplare. Teozofii, cei care
au ncercat fara succes sa l impuna ca figura mesianica pe Krishnamurti, sunt
cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si Toonder,
cercetnd geneza astrologiei contemporane n America, au ajuns la concluzia
ca "Doamnei Blavatsky si Miscarii Teozofice pe care a fondat-o ea le datoreaza
astrologia renasterea... Teozofia, dintr-o singura lovitura, ... a inspirat
o cercetare rennoita si serioasa a astrologiei, mai nti n Anglia, apoi nu
dupa mult timp n Germania, n Franta si n America" [10;18]. John Ankenberg
si John Weldon considerau ca cele trei canale de la care a avut loc aceasta
renastere sunt: Miscarea Teozofica, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner
si rosicrucianismul modern.
Campania de promovare a astrologiei se duce c t se poate de elegant. Personalitati
precum printesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John,
sunt numai o mica parte dintre simpatizantii acestei "arte".
"Astrologia, asemenea oricarei alte arte sau stiinte omenesti, cum ar fi fizica
nucleara sau psihoterapia, poate fi folositoare cnd este practicata n supunere
fata de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasa spiritual sau psihologic
atunci cnd este practicata n spiritul lumii, al carnii sau al diavolului"
[10;35], marturisea un "crestin".
Pentru multi oameni credinta n Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea
astrologiei. Iata ce afirma mediumul Jean Dixon despre "ghicitul n stele":
"unii din prietenii mei considera aceasta ca o practica ciudata pentru o romano?catolica.
Totusi, dupa cum nteleg eu, biserica catolica si multe alte organizatii religioase
n-au condamnat niciodata studiul astrologiei... N-am experimentat niciodata
vreun conflict ntre credinta mea si ndrumarea pe care am primit-o din partea
bisericii mele pe de-o parte si cunostinta pe care o gasesc n stele pe de alta
parte .... Astrologia se potriveste n planul lui Dumnezeu pentru omenire,
ajut ndu-ne sa ne ntelegem at t talentele, ct si defectele" [10;34].
Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din
cel catolic, se poate trage concluzia ca n Sfnta Scriptura - care este citita
n ambele medii - nu se gasesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferentierea
ntre cele doua forme de astrologie - buna si rea - este asemenea diferentierii
celor doua forme de magie - alba si neagra. De fapt, nu exista dec t un singur
fel de astrologie si un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeasi sursa
ntunecata.
Conceptia potrivit careia astrologia este o stiinta ca oricare alta nu este
greu de contestat. La o analiza atenta observam ca singurul element invocat
de astrologi n apararea acestei practici este numarul mare de preziceri mplinite.
De fapt, acest numar nu este chiar at t de mare pe ct pretind astrologii, ci
este aproximativ acelasi cu cel al oricarei alte forme "clasice" de ghicit.
Daca astrologia ar fi o stiinta, atunci oricine ar putea sa o nvete dupa un
manual bun. nsa, desi exista multe manuale de astrologie, practic ele nu sunt
"eficiente". Marii astrologi recunosc ca tainele astrologiei nu se pot dob ndi
dect n urma unei ndelungate pregatiri "spirituale", exceptie fac nd doar
cei care au o deosebita nzestrare nativa pentru aceasta.
Initierea n tainele astrologiei este asemanatoare initierii n oricare alta
forma de vrajitorie. Esentiala este dob ndirea unei receptivitati care sa permita
descifrarea configuratiilor astrale. Unii astrologi recunosc ca sunt ghidati
de diferite spirite n "munca" lor, spirite fara de care nu ar putea sa descifreze
viitorul.
Toti astrologii "de calitate" sunt mediumi, chiar daca nu toti constientizeaza
ca ideile care le vin n minte n chip spontan sunt inspirate de o alta entitate.
Putini dintre cei care percep clar influentele unor astfel de entitati si dau
seama ca au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinsi ca astfel de spirite
sunt "benefice" chiar "ngeri de lumina", si se deschid fara retinere influentelor
"superioare."
Un fost astrolog facea urmatoarea observatie: "Daca privim sincer la astrologie,
ncepem sa vedem ca adeptii acestui sistem - fara sa o stie - bat la usa prin
care se stabileste comunicarea cu fiinte spirituale cunoscatoare, totusi nselatoare.
n cele din urma, acea usa se deschide, si aceasta deschidere produce o schimbare
nfricosatoare n viata adeptului. El sau ea se maturizeaza n dexteritate ntr-un
mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor." [10;49].
n cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata ca "arta astrologica
este considerata a fi cheia stiintelor oculte" [10;18]. Aproape toti vrajitorii
folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrajitoare Sybil Leek marturisea:
"Astrologia este stiinta mea, vrajitoria este religia mea..." [10;18]. Ea observa
str nsa legatura dintre astrologie si chiromantie, numerologie si celelalte
ramificatii ale vrajitoriei.
"Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major n toate "stiintele" magice:
alchimia, magia neagra, chemarea spiritelor, necromantia si chiar practici magice
mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor" [10;20], observa Lawrence Jerome.
Dupa ce ne-am oprit putin asupra legaturii str nse dintre astrologie si vrajitorie,
sa vedem nca o directie din care se poate constata ratacirea n care se afla
astrologii: cercetarea conceptiei lor despre persoana lui Hristos din moment
ce peste 70% dintre ei cred n re ncarnare, este firesc ca parerea lor sa fie
deformata.
O declaratie standard a conceptiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus
Allen: "Cristos a avut toate cele sapte planete antice... toate unindu-se n
Pesti... astfel ca El a fost Pestele suprem, absolut... si astfel El a inaugurat
Era Pestilor care acum se termina odata cu ivirea zorilor Varsatorului, care
este inaugurata de cea de-a doua venire a vietii lui Hristos n interiorul fiecaruia
dintre noi... n Era Varsatorului, fiecare este Avatar mare iluminat n.n.,
fiecare este pus pe aceeasi lungime de unda cu eul lui superior" [10;27].
Vedem afirmata aici o rastalmacire new-age-ista una ntre multe altele a celei
de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit careia El nu va veni cu slava, cum
arata Sfnta Scriptura, ci noi nsine vom deveni Hristosi prin constientizarea
"dumnezeirii" noastre.
Este cel putin suspect faptul ca, n afara celor trei Magi de la Rasarit, timp
de doua mii de ani astrologii au uitat sa spuna oamenilor ca se afla n Era
Pestilor, n care potrivit calculelor lor m ntuirea trebuia cautata la picioarele
lui Hristos. Daca ar fi fost sinceri n ratacirea lor - si nu ar fi fost inspirati
de diavol, ar fi trebuit ca n acest interval sa ndemne lumea spre Hristos
desi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii - caci recunoasterea adevarului
de catre ei s-ar fi asemanat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenita n Sfnta
Scriptura.
Marea majoritate a astrologilor sustin ca Biblia este plina de referinte astrologice,
cea care li se pare cea mai evidenta fiind despre steaua care i-a calauzit pe
cei trei Magi spre locul Nasterii M ntuitorului. Rostul acestei stele nu era
nsa de a arata valoarea astrologiei ci, dupa cum arata Traditia crestina, era
tocmai de a-i aduce pe pag ni - care se ocupau cu practicile magice - sa se
nchine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marcheaza sf rsitul nchinarii pag ne
si chemarea tuturor neamurilor la credinta n Dumnezeul cel n Treime laudat.
Cum spune att de frumos Condacul Craciunului: "Nasterea Ta, Hristoase, rasarit-a
lumii lumina cunostintei. Ca printr- nsa ceia ce slujeau stelelor de la stea
s-au nvatat sa se nchine Tie, Soarelui dreptatii... ."
Sa vedem ce spune Sfnta Scriptura despre cei care practica astrologia: "Privind
la cer si vaz nd soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi
amagit ca sa te nchini lor, nici sa le slujesti" Deut. 4, 19. Iar "de se
va afla la tine, n vreuna din cetatile tale pe care ti le va da Domnul Dumnezeul
tau, barbat sau femeie care sa fi facut rau naintea ochilor Domnului Dumnezeului
tau, calc nd legamntul Lui, si se va duce si se va apuca sa slujeasca altor
dumnezei si se va nchina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toata ostirea
cereasca, ... sa scoti pe barbatul acela sau pe femeia aceea care au facut
raul acesta la portile tale si sa-i ucizi cu pietre" Deut. 17, 3-5.
Dupa cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales sa nu
se nchine la stele. nchinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme
de astrologie. Oamenii care credeau ca vietile lor sunt influentate de stele
nu sovaiau sa li se nchine. Chiar daca n zilele noastre au ramas putini oameni
care cinstesc stelele ca pe niste zeitati, totusi numarul celor care "ghicesc
n stele", al celor care practica astrologia, este foarte mare.
Dupa cum arata Sf nta Scriptura, osnda lor este aceeasi cu cea a vrajitorilor
de fapt, astrologia - ca orice alta metoda de ghicire a viitorului - este tot
o forma de vrajitorie, chiar daca pare mai nevinovata.
n Vechiul Testament se arata ca pedeapsa care i astepta pe vrajitori era moartea.
n zilele noastre vrajitorii au nu numai dreptul sa faca ce vor, ci chiar sa
si faca publice convingerile, indiferent de modul n care aceste convingeri
influenteaza mediul social. Dar chiar daca pentru vrajitorii contemporani nu
exista pedepse penale, pe cei care mor nepocaiti Dumnezeu i va pedepsi cu os nda
vesnica n chinurile iadului statistic, numarul vrajitorilor si ereticilor
care se pocaiesc nainte de a muri este infim.
Practicarea astrologiei, ca a oricarei alte forme de vrajitorie, atrage dupa
sine pedeapsa lui Dumnezeu peste ntreaga comunitate care aproba astfel de practici.
n Cartea Proorocului Ieremia vedem cum nchinarea la stele aduce m nia lui
Dumnezeu peste asezarile idolatre, vedem cunoscuta prevestire a darmarii Ierusalimului:
"Casele Ierusalimului si casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul
pentru ca pe acoperisul tuturor caselor se aduce tam ie ntregii ostiri ceresti
si se sav rsesc turnari n cinstea dumnezeilor straini. ... Iata voi aduce
asupra cetatii acesteia si asupra celorlalte cetati toate nenorocirile pe care
le-am rostit mpotriva ei, pentru ca si-a nv rtosat inima si nu asculta cuvintele
Mele" Ier. 19, 13-15.
Precum a fost darmat Ierusalimul, asa se vor dar ma si cugetele cele viclene
ale celor care se ocupa cu vrajitoria. Iar mnia Domnului va fi greu de ndurat.
n Sf nta Scriptura gasim relatarea curatirii templului Domnului de toate cele
ce slujeau la nchinarea idoleasca: "Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul,
preotilor de m na a doua si celor ce stateau de straja la prag sa scoata din
templul Domnului toate lucrurile facute pentru Baal, pentru Astarte si pentru
toata ostirea cerului si sa le arda afara din Ierusalim" IV Regi 23, 4.
O astfel de curatire ar trebui sa aiba loc n sufletul fiecarui crestin care
si da seama ca s-a aflat n nselare. Asa cum diavolul nu s-a sfiit sa spurce
Templul Domnului, tot asa nu s-a sfiit sa spurce si unele comunitati crestine:
uneori a reusit sa l nsele chiar pe pastor, iar acolo unde pastorul i-a stat
mpotriva, necuratul a ncercat sa i atraga n ratacire macar pe credinciosi.
Fara a ne lepada de o asemenea nselare, nu vom putea sa fim ai lui Hristos
si nu vom putea fi temple ale Duhului Sf nt.
Sfnta Traditie este plina de texte care combat "ghicitul n stele". n scrierea
sa Despre idoli, Tertulian nota: " ntre diferitele ndeletniciri ale oamenilor
nu se poate sa nu observam unele arte sau profesii care nlesnesc nchinarea
la idoli. De astrologi nici nu se face sa mai vorbim, ntruct nsa unul din
ei a cutezat sa se justifice de faptul ca continua sa practice aceasta profesie,
am de gnd sa spun c teva cuvinte n legatura cu aceasta. Nu voi spune ca a
aseza nume de dumnezei falsi n cer, a le atribui un fel de atotputernicie si
a-i abate pe oameni de la naltarea rugaciunilor catre Dumnezeu, insufl ndu-le
credinta ca destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune
ca toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsi. Eu afirm nsa
ca astrologia, n acest caz, se asemuieste ngerilor cazuti care s-au ndepartat
de la Dumnezeu pentru a nsela neamul omenesc... Daca magia este pasibila de
pedeapsa, iar astrologia reprezinta o varietate a ei, atunci mpreuna cu genul
este condamnabila si specia. Astfel, din timpul aparitiei Evangheliei, tot soiul
de sofisti n sensul de " ntelepti nchipuiti" - n.n., astrologi, vrajitori,
magi si ghicitori trebuie sa fie obligatoriu pedepsiti" [50;54].
ngrijorat de raspndirea larga a practicilor de acest gen, marele teolog rom n
Ioan Gh. Savin scria: "Sunt si la noi multi, foarte multi adepti ai unor astfel
de practici: de la femeia din periferia de oras sau de la sate, care-si cauta
n cafea sau umbla cu datul n carti, si pna la simandicoasele fete care cred
ca au temeiuri stiintifice de a-si cerceta destinul dupa prescriptiile stiintelor
ascunse! Dintre acestia, multi se cred si se prenumara ntre fiii Bisericii.
Si nca dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie cu care-si aprind candela
n fata icoanei Mntuitorului sau cu care si duc sarindarul la cutare biserica
cu sfinti facatori de minuni, si poarta pasii si spre prezicatorul care le
va citi din stele si din liniile m inii sau ale scrisului viitorul. Un astfel
de crestinism nsa e mai aproape de magie dec t de Hristos. Acest amestec ntre
magie si religie, ntre Dumnezeu si Lucifer, ntre Simon Magul si Hristos, ntre
puterea demonica si bunatatea divina nu nseamna dec t cea mai completa renegare
a crestinismului. E apostazie directa" [54;45].
n Dogmatica Sf ntului Ioan Damaschin gasim urmatoarele precizari: "elinii spun
ca prin rasaritul, apusul si prin conjunctia acestor stele, a soarelui si a
lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupa astrologia. Dar noi
sustinem ca ele sunt semne de ploaie, de seceta, de frig, de caldura, de umezeala,
de uscaciune, de vnturi si de altele asemenea, dar nici ntr-un caz semne ale
faptelor noastre, caci noi am fost facuti liberi de Creator si suntem stapnii
faptelor noastre. Daca facem toate din cauza miscarii stelelor, facem cu necesitate
ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici
viciu. Iar daca nu am dob ndit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici
nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept daca da unora bunatati,
iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar crmui si nici nu ar purta de grija
de fapturile Sale, daca toate s-ar conduce si s-ar produce din necesitate. De
prisos ar fi ratiunea noastra, caci nu am fi stap nii nici unei fapte si n
desert am delibera. Dar negresit ratiunea ni s-a dat n scopul deliberarii;
pentru aceea tot ce este rational este si liber" [18;58].
Vechile Pravile bisericesti nu au trecut cu vederea arta "ghicitului n stele",
ci au aratat netemeinicia conceptiei potrivit careia viata omului ar fi influentata
de planete: "Viata omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea
scrisa mai nainte, sau socoteala impusa ca attia ani sa traiasca; cu sfatul
si voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iara catre cei care iubesc pricirea
adica cearta n.n., vom raspunde si vom zice ca nu se afla la Dumnezeu sa fie
facut vreun lucru fara de cale..., si iarasi de ar fi fost mai nainte o hotarre
si o predestinatie a omului, at tia ani sa traiasca, nimeni nu s-ar vindeca
vreodata de vreo boala; si nici n-ar chema vreodata pe vreun doctor, pentru
ca acea hotarre ce a hotar t mai nainte Dumnezeu ar fi neschimbata, nsa hotarul
si sorocul vietii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate
sa o priceapa" [53;516].
Sfntul Simeon al Tesalonicului scria mpotriva celor ce sustineau ca cercetarea
astrologica nu este ceva rau: "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre
explicarea nasterilor, dupa zodii sau stele si pentru citirile de stele e lucru
nebunesc si fara de Dumnezeu... nsa bunatatile si rautatile noastre se misca
dupa a noastra singura vointa" [53;516]. Nu este greu de observat ca Sf ntul
Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astazi,
si nu la vechea nchinare la stele. El contesta pretentia astrologilor de a
fi n masura sa ghiceasca viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru ca
oamenii sunt liberi sa aleaga binele sau raul, si nici o configuratie planetara
nu poate sa stnjeneasca aceasta alegere.
Din cartea "Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului"
- de Danion Vasile